Biografie

George Bernard Shaw s-a nascut la Dublin in Irlanda, in familia unui mic functionar. Intrucat resursele materiale ale parintilor erau foarte limitate, Shaw n-a putut merge la universitate, lucru pe care, de altfel, nu l-a regretat, socotind ca "nu prea avea ce sa invete acolo". La varsta de 20 de ani pleaca la Londra si isi incearca fortele in gazetarie si literatura. Primul sau roman "Lipsa de maturitate" (Immaturity) i-a fost respins de editura "Chapman and Hall". Atras de miscarea socialista, devine in 1884 unul dintre fondatorii "Societatii fabienilor" (Fabian Society), din care s-a format mai tarziu partidul laburist englez. Scrie un mare numar de articole si pamflete pe teme sociale si politice, remarcandu-se ca publicist cu un stil caustic si combativ. Continua si activitatea literara si reuseste sa publice primele romane: "Un socialist individualist" (An Unsocial Socialist, 1884), "Profesiunea lui Cashel Byron" (Cashel Byron’s Profession, 1885), "Dragoste printre artisti" (Love Among Artists, 1887). Shaw este atras de teatrul realist al scriitorului norvegian Henrik Ibsen si scrie eseul "Chintezenta Ibsenismului" (The Quintessence of Ibsenism, 1891), devine admirator al muzicii lui Richard Wagner, pe care il apara impotriva publicului englez refractar in cartea "Wagnerianul perfect" (The Perfect Wagnerite, 1898).

Inca din 1885 Shaw a inceput sa scrie o piesa de teatru in colaborare cu William Archer, dar ei nu s-au putut intelege si piesa a fost abandonata. Shaw a extras schitele initiale si, dezvoltandu-le, a creat prima sa piesa "Casele vaduvilor" (Widowers’ Houses), reprezentata in 1892. Aceasta piesa si cele ce au urmat au provocat o adevarata furtuna in lumea teatrala si literara. Popularitatea lui a crescut insa cu fiecare noua piesa, la sfarsitul secolului Shaw era deja cunoscut ca cel mai de seama dramaturg al timpului. Devenit celebru, a continuat pana la sfarsitul vietii sa participe la viata social-politica. Pozitia lui era ambigua, saluta revolutia socialista din Rusia si se declara entuziast dupa vizita facuta in Uniunea Sovietica in anii 30, anii marilor epurari staliniste, in acelasi timp condamna regimurile totalitare si este adept al democratiei. A murit in 1950 la varsta inaintata de 94 de ani in resedinta sa din Ayot Saint Lawrence.

Dupa studii clasice la liceul Gheorghe Lazar din Sibiu, incepe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din Bucuresti. A fost coleg cu Constantin Noica si elev al lui Tudor Vianu si Nae Ionescu. Bun cunoscator al limbii germane, a studiat in original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, si mai ales pe Friedrich Nietzsche. Inca din tinerete a aratat inclinatie spre agnosticism, aparandu-i evidenta "incovenienta existentei". In timpul studentiei a fost in mod deosebit influentat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages si Martin Heidegger, precum si de filozoful rus Lev Sestov, care situase intamplarea in centrul sistemului sau de gandire. In 1933 obtine o bursa, care ii permite sa continue studiile de filozofie la Berlin, unde intra in contact cu Nicolai Hartmann si Ludwig Klages.

Bibliografie completa

Opera in limba romana

(cu aldine, volumele originale; cu cursive, antologii, corespondenta, fragmente)

• Pe culmile disperarii, Bucuresti, 1934
• Cartea amagirilor, Bucuresti, 1936
• Schimbarea la fata a Romaniei, Bucuresti, 1936
• Lacrimi si sfinti, Bucuresti, 1937
• Amurgul gindurilor, 1940
• Indreptar patimas, ed. Humanitas, Bucuresti, 1991
• Singuratate si destin (antologie de texte ingrijita de Dan C. Mihailescu, cu articole publicate in presa interbelica), ed. Humanitas, Bucuresti, 1992
• Scrisori catre cei de-acasa, ed. Humanitas, Bucuresti, 1995
• Mon pays/Tara mea (scris in franceza, textul apare pentru prima oara in Romania, in volum bilingv), ed. Humanitas, Bucuresti, 1996

Opera in limba franceza

Volume de autor

(cu aldine, volumele originale; cu cursive, antologii, traduceri din romana sau fragmente din celelalte volume, aparute separat)

• uvres (Opere complete), ed. Yves Peyre, Paris, Gallimard, 1997, 1999, 2001, 2003
• Precis de decomposition (Tratat de descompunere), Paris, Gallimard, 1949
• Syllogismes de l’amertume (Silogismele amaraciunii), Paris, Gallimard, 1952
• La Tentation d’exister (Ispita de a exista), Paris, Gallimard, 1956
• Histoire et utopie (Istorie si utopie), Paris, Gallimard, 1960
• La Chute dans le Temps (Caderea in timp), Paris, Gallimard, 1964
• Le Mauvais Demiurge (Demiurgul cel rau), Paris, Gallimard, 1969
• De l’inconvenient d’etre ne (Despre neajunsul de a te fi nascut), Paris, Gallimard, 1973
• Ecartelement (Sfartecare), Paris, Gallimard, " Les essais " (Eseurile), 1979
• Exercices d’admiration: essais et portraits (Exercitii de admiratie: eseuri si portrete), Paris, Gallimard, 1986
• Aveux et anathemes (Marturisiri si anateme), Paris, Gallimard, 1986.
• Le Livre des leurres (Cartea amagirilor), 1936, trad. Grazyna Klewek, Thomas Bazin, Paris, Gallimard, 1992.
• Breviaire des vaincus (Breviarul invinsilor), 1940-1944, trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 1993.
• L’age d’or (Varsta de aur), Chateauroux, 1995 (eseu din Histoire et utopie)
• Anthologie du Portrait. De Saint-Simon a Tocqueville (Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville), Paris, Gallimard, 1996.
• Cahiers (Caiete), 1957-1972, cu o prefata de Simone Boue, Paris, Gallimard, 1997.
• Solitude et destin (Singuratate si destin), trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 2004 (culegere cuprinzand articolele publicate in presa romaneasca intre 1931 si 1943)
• Des Larmes et des Saints (Lacrimi si sfinti), 1937, traducere din limba romana si prefata de Sanda Stolojan, Paris, L’Herne, 1986
• Sur les cimes du desespoir (Pe culmile disperarii), 1933, trad. Andre Vornic, Christiane Fremont, Paris, L’Herne, 1990
• Cahier de Talamanca (Caietul de la Talamanca), 1966, Paris, Mercure de France, 2000.
• Ebauches de vertige, (Schite de vertij), Paris, Gallimard, 2004 (extras din Ecartelement)
• Le Crepuscule des pensees (Amurgul gandurilor), 1940, trad. Mirella Patureau-Nedelco, Paris, L’Herne, 1991
• Valery face a ses idoles (Valery fata in fata cu idolii sai), Paris, L’Herne, 1970 (reluat din Exercices d’admiration)
• Essai sur la pensee reactionnaire: a propos de Joseph de Maistre (Eseu asupra gandirii reactionare, apropo de Joseph de Maistre), text introductiv de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-Haut, ed. Fata Morgana, 1977 (reluare a prefetei la antologia de texte despre Joseph de Maistre, alese de Cioran, aparuta la Monaco, la ed. du Rocher, in 1957)
• Vacillations (Clatinari), 1970, illustratii de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-Haut, 1998.
• Sissi ou la vulnerabilite (Sissi sau despre vulnerabilitate), in Jean CLAIR (dir.), Vienne 1880-1938. L’Apocalypse joyeuse, Paris, ed. du Centre Pompidou, 1986 (retiparire)
• L’Elan vers le pire (Elanul catre rau), fotografii de Irmeli Jung, Paris, Gallimard, 1988.

John Locke (29 august 1632 - 28 octombrie 1704) a fost un filosof si om politic englez din secolul al XVII-lea, preocupat mai ales de societate si epistemologie.

Biografie

S-a nascut la Wrington, Anglia; studiaza mai intai la Londra, apoi trece la Oxford, manifestand o deosebita preferinta pentru studiile exacte, medicina si filosofie. In anul 1665 este secretar de legatie la Cleve, pe langa Sir Walter Van, dar pentru scurta vreme, doua luni. Intors de la Cleve in Anglia, cunoaste un an mai tarziu pe Lordul Anthony Ashley, care va fi ridicat ceva mai tarziu la rangul de Earl of Shaftesbury, cu care se imprieteneste si in a carui casa va indeplini, de la 1667 la 1675, oficiul de medic precum si pe acela de educator. Prietenia cu lordul Anthony Ashley a decis si peripetiile vietii lui John Locke. Impartasind impreuna cu acesta raspunderi politice, fiindu-i secretar si atunci cand prietenul sau a fost Lord Cancelar cat si atunci cand a fost prim-ministru, el a trebuit sa-l urmeze pe Shaftesbury si cand acesta a trebuit sa se refugieze in Olanda in urma conflictului cu regele, unde traieste luandu-si diferite nume si schimband orasele, pentru a nu fi descoperit, de la 1683 pana la 1689, cand se urca pe tronul Angliei Wilhelm de Orania. Intorcandu-se in patrie, el este numit mai intai "Commissioner of appeals" iar apoi "Commissioner of trade and plantages". John Locke moare la Essex la 28 octombrie 1704.

Fericirea sau nefericirea oamenilor este in mare parte opera lor. (John Locke)

A fi fericit inseamna iubire, asa ca a fi fericit inseamna suferinta, asa ca nefericirea inseamna iubire, sau iubirea inseamna suferinta, sau suferinta din prea multa fericire. (Woody Allen)

Nu, nu sunt fericit si probabil ca n-am sa fiu niciodata. Asta-i adevarul! Exista si oameni inapti de a gusta fericirea. Pentru ei aceasta fericire nu-i decat un cuvant rece, inscris in dictionar la litera cuvenita. Incontestabil ca eu fac parte din aceasta categorie. (Emil Cioran)

Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful unui munte, fara sa stie ca adevarata fericire este in felul in care urci pantele abrupte spre varf. (Gabriel Garcia Marquez)

Nu avem dreptul de a consuma fericire fara a o produce. (George Bernard Shaw)

Atat timp cat esti fericit, vei avea multi amici - Donec eris felix, multos numerabis amicos

- vers din Ovidiu.

Poetul, deportat de catre imparatul roman Augustus, a ajuns in Tomis (Constanta de azi). Vazandu-se parasit de catre prieteni, a rostit intristat cuvintele amintite mai sus, care se folosesc de obicei impreuna cu versiul urmator:
"Dar daca cerul se acopera de nori, vei ramane singur."
Ca o concluzie, prin cuvintele rostite de Ovidiu putem reprezenta destinul unui om parasit la necaz de prietenii care roiau in jurul lui atunci cand era bogat, o ducea bine si era fericit.

• Dezvoltarea umana este inteleasa prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual.
• Aparatul psihic refuleaza dorinte, in special cele cu continut sexual si agresiv, acestea fiind conservate in sisteme de idei inconstiente.
• Conflictele inconstiente legate de dorintele refulate au tendinta de a se manifesta in vise, acte ratate si simptome.
• Conflictele inconstiente sunt sursa nevrozelor.
• Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea in constient a dorintelor inconstiente si refulate.

Freud este considerat a fi parintele psihanalizei iar lucrarile sale introduc notiuni precum inconstient, mecanisme de aparare, acte ratate si simbolistica viselor.

Biografia

Filmul sau preferat din copilarie este Double Indemnity, in regia lui Billy Wilder. In primul an de scoala a fost inscris intr-o clasa avansata, dat fiind bunul coeficient de inteligenta. Va uri scoala din prima zi, devenind un rebel. Nu va face temele pentru acasa, fiind nepoliticos cu profesorii si indisciplinat. Surprinzator, era foarte bun in sport (baschet, fotbal, fotbal american, stickball) si mereu intre primii alesi a juca in echipele din cartier. Ii placea boxul si se antrena serios timp de mai multe luni, pana cand parintii i-au cerut sa abandoneze. In orice caz, sportul si filmul nu au fost singurele sale interese. A devenit obsedat de muzica si de magie (mai tarziu acestea vor deveni elemente caracteristice filmelor sale). In jurul varstei de 15 ani a dat o auditie pentru un program de televizune The Magic Clown: a facut un truc Passe-passe bottles, dar fiindca facuse sa apara o sticla de lichior, i s-a interzis difuzarea in emisiunea pentru copii. Va incepe sa cante la clarinet si o va face de atunci in fiecare zi.
In primavara lui 1952 Allan S. Konigsberg si-a schimbat numele in Woody Allen. La 16 ani a inceput sa scrie glume pe care le-a trimis principalelor ziare newyorkeze, sperand ca ziaristii sa le foloseasca. Fiind timid, nu a vrut ca colegii de scoala sa-i vada numele in ziar, in cazul in care glumele vor fi fost publicate. Foarte curand, glumele lui au fost frecvent folosite de Earl Wilson de la New York Post, aparand nesemnate sub rubrica Earls Pearls. Doar pe data de 25 noiembrie 1952, numele sau va fi mentionat la sfarsitul rubricii, si din acel moment lucrurile incep sa-i mearga bine ca autor umoristic si de comedie. In 1953, Woody s-a inscris la facultatea de arta cinematografica la Universitatea New York. Nefiind interesat sa asiste la o mare parte din cursuri , si avand note insuficiente la sfarsitul semestrului,, va fi in cele din urma exmatriculat. In 1959, simtindu-se melancolic fara un motiv aparent , Woody Allen a inceput o terapie psihanalitica . De atunci va vizita un psihanalist saptamanal, cu intreruperi ocazionale, dupa afirmatiile sale , nu atat pentru terapie, cat pentru a vorbi cu o persoana obiectiva. Datorita acestei lungi experiente, psihanalistii si glumele despre ei vor fi o tema constanta in creatiile sale.

Prima prietena stabila, care va deveni prima lui sotie, a fost Harlene Rosen. S-au cunoscut la repetitia generala a unui trio de jazz, in care el canta la saxofon sopran, Harlene canta la pian , iar prietenul lui Woody, Elliot Mills, la tobe. In 1955, Woody a fost unul dintre cei 6 angajati ai NBC-ului, in cadrul unui program pentru perfectionarea scriitorilor. In consecinta, Woody a plecat la Hollywood fara Harlene pentru a se alatura grupului de scriitori pentru Ora Comediei Colgate. Liderul grupului, Danny, era fratele mai mare al scriitorului Neil Simon. Mai tarziu, Woody Allen va spune ca tot ce a invatat despre comedie, a invatat de la Danny Simon.

Woody si Harlene s-au casatorit la data de 15 martie 1956 la Hollywood. S-au intors apoi la New York unde Harlene va studia filozofia ,iar Woody va compune monologuri si glume pentru actori comici, la pretul de 100$ de fiecare minut "recitat" de acestia. In verile anilor 1956-58, Woody Allen a dobandit o experienta inestimabila scriind si regizand la teatrul Tamiment. La Tamiment s-au pus saptamanal in scena noi si noi musicaluri si scheciuri scrise si regizate de el. Textele nici unuia dintre aceste scheciuri nu s-au pastrat, cu exceptia celui al "Seratei Inaugurale", care a fost regasit recent. In noiembrie 1958, Woddy a inceput sa scrie impreuna cu Larry Gelbart pentru The Chevy Show, pe canalul NBC. Spectacolul, cu faimosul Sid Caesar, a rulat la televiziune vreme de 10 ani. In primii ani Woody Allen era destul de multumit cu aceasta slujba la televiziune, castigand 1.700$ pe saptamana. Dupa ce a vazut un spectacol teatral cu Mort Sahl, incetul cu incetul interesul sau pentru televiziune a inceput sa scada , lasand loc planului de a se lansa el insusi ca actor de comedie. In 1958 Woody ii cunoaste pe viitorii sai manageri, Charles H. Joffe si Jack Rollins. De atunci, acestia au negociat pentru Woody Allen contracte in valoare de milioane de dolari, fara ca intre ei si artist sa fi existat vreodata un contract scris , intelegerea fiind consfintita doar printr-o strangere de mana. Ei l-au convins pe Woody Allen sa prezinte el insusi, pe scena, ceea ce scria. Din 1960 si pana in 1968 Woody a lucrat ca actor comic , devenind mai cunoscut ca oricand in trecut. Daca in 1960 castiga doar 75$ pe saptamana, in 1964 devenise deja un actor afirmat, solicitat pentru spectacole in intreaga tara, si castiga 5.000$ pe saptamana. in aceasta perioada Woody Allen a realizat trei albume : Woody Allen, Woody Allen Volume 2 si The Third Woody Allen Album. In 1964, Woody si-a facut debutul in industria cinematografica, fiind angajat ca scenarist pentru WhatAs New Pussycat.

Biografie

Oscar Wilde a fost fiul unui medic irlandez. Tatal sau, sir William Wilde, doctor specialist in boli de ochi si urechi, anticar si scriitor, mai avea trei copii dintr-o prima relatie. Mama sa, Jane Francesca Elgee, era poeta (scria poeme revolutionare sub pseudonimul Speranza) si jurnalista. In timpul scolii, Oscar a excelat in studiul clasicilor, la limba greaca si la desen, castigand numeroase premii si burse de studiu. Dupa studii stralucite la Trinity College din Dublin, audiaza prelegerile de estetica ale lui John Ruskin la Universitatea din Oxford, unde se distinge si prin gusturile sale rafinate, imbracamintea eleganta si stilul dandy de viata. Dupa absolvire, in 1878, se muta la Londra.

In acelasi an, 1878, primeste premiul "Newdigate" pentru poezie si initiaza miscarea "Arta pentru Arta", prin care dezvolta teoria sa asupra estetismului. In 1882 publica prima sa culegere de versuri, in privinta careia criticii nu au cazut de acord. Urmeaza o perioada in care tine o lunga serie de prelegeri de Estetica in Statele Unite si Canada, o alta in care Wilde locuieste pentru o scurta perioada la Paris, dupa care isi incheie sirul de conferinte in Marea Britanie si Irlanda. Urmatorii sase ani reprezinta apogeul de creatie al irlandezului. Povestile pentru copii, piesele de teatru si mai ales "Portretul lui Dorian Gray" ii aduc lui Oscar Wilde, pe langa niste citatii in tribunale, si mult dorita faima.

In 1884 se casatoreste cu Constance Lloyd, cu care are doi fii: Cyril (1885) si Vyvyan (1886). Tot in 1886, Wilde are prima relatie homosexuala cu tanarul Robbie Ross (la moartea acestuia din urma, in 1918, cenusa sa va fi inhumata in mormantul lui Oscar Wilde).

In ultimele decenii ale secolului al XIX-lea publica o serie de opere care ii aduc un mare renume in lumea artistica.

Declinul sau incepe in vara lui 1891, cand Oscar il intalneste pe lordul Alfred Douglas. In curand, cei doi devin iubiti si de nedespartit pana la arestarea lui Wilde, patru ani mai tarziu, cand dupa acuzarea de

(pe atunci ilegala in Anglia) va fi condamnat la inchisoare.  Ostil filozofiei si conventiilor
morale ale epocii victoriene, Oscar Wilde duce o viata de ostentatie cinica si de scandal,
afisandu-si public relatia sa homosexuala, ceea ce ii atrage in 1895 o condamnare penala de
doi ani inchisoare pentru ultragiu la moralitatea publica.

Intre timp sotia si copiii il parasesc si isi schimba numele in "Holland". Dupa eliberare, ruinat financiar de luxoasa relatie cu Bosie si cazut in dizgratie, Wilde mai traieste inca trei ani, cutreierand Europa si locuind in hoteluri ieftine.

Ultima parte a condamnarii o ispaseste in inchisoarea din Reading si va face obiectul unei celebre balade. Eliberat in 1897, se stabileste in Franta, unde-si sfarseste viata in uitare si singuratate. Isi gaseste sfarsitul la Paris pe 30 noiembrie 1900, dupa o meningita, ce se instalase pe fondul unei infectii puternice la o ureche. Este inmormantat in cimitirul "Pere Lachaise" din Paris.

Statuia lui Oscar Wilde in Ryan Park, Dublin

Oscar Wilde a publicat versuri (Poems, 1881), povestiri (The Happy Prince and Other Stories, 1888), eseuri (The Soul of Man under Socialism, 1891). Romanul "Portretul lui Dorian Gray" (The Picture of Dorian Gray, 1891), cea mai importanta opera a sa, este o ilustrare pregnanta a principiilor sale estetice. El defineste rolul artistului in cautarea rafinamentului si frumosului si situeaza arta mai presus de viata, pentru ca exprima esenta caracterelor si a fenomenelor mai fidel decat insasi realitatea.

In creatia sa dramatica, "Evantaiul doamnei Windermere" (Lady Windermere’s Fan, 1892), "O femeie fara importanta" (A Woman of no Importance, 1893), "Sotul ideal" (An Ideal Husband, 1895), "Ce inseamna sa fii onest" (The Importance of Being Earnest, 1895), care continua traditiile comediei engleze din secolul al XVIII-lea cu Sheridan, Oscar Wilde satirizeaza snobismul, frivolitatea si fatarnicia "inaltei societati" a timpului, lasand sa se intrevada preocuparile sale proprii pentru problemele spirituale majore ale omului. Subtilitatea caustica a satirei si ingeniozitatea paradoxului, verva scanteietoare a dialogului, bogatia ornamentala si rafinamentul cizelarii stilistice a frazei au impus creatia lui Oscar Wilde in dramaturgia de la finele secolului al XIX-lea.

Ultimele lucrari, dupa proces si dupa sederea in inchisoare, vadesc sensibil departarea de principiile sale estetizante. In confesiunea De profundis (1897) el nu mai face risipa de paradoxuri stralucitoare, ci povesteste cu multa durere in suflet despre zbuciumul sau. Ideea ca viata este un vartej de suferinte pe care oamenii si le pricinuiesc unii altora sta la baza ultimului poem al lui Oscar Wilde, "Balada inchisorii din Reading" (The Ballad of Reading Gaol, 1898). Ea a fost scrisa sub impresia lasata de executarea unuia dintre detinutii care se aflau impreuna cu el in inchisoare si care fusese condamnat pentru ca isi ucisese iubita:

Yet each man kills the thing he loves,
By each let this be heard,
Some do it with a bitter look
Some with a flattering word,
The coward does it with a kiss,
The brave man with a sword.

Caci toti ucidem ce ni-i drag
Si-ntindem mortii prada,
Unii ucid cu desmierdari,
Multi cu priviri de-otrava,
Cei lasi ucid cu sarutari
Iar cei viteji cu spada.

Oscar Wilde a fost un stilist remarcabil. El stia sa picteze prin cuvinte, zugravind in fata ochilor fanteziei cititorului tablouri de o frumusete uimitoare. Privita in ansamblu, creatia lui a oglindit declinul umanismului si cultul artei in ceea ce are ea mai elevat.

Biografie

Data si locul nasterii

Intr-un registru al membrilor Junimii Eminescu insusi si-a trecut data nasterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar in documentele gimnaziului din Cernauti unde a studiat Eminescu este trecuta data de 14 decembrie 1849. Totusi, Titu Maiorescu, in lucrarea Eminescu si poeziile lui (1889) citeaza cercetarile in acest sens ale lui N. D. Giurescu si preia concluzia acestuia privind data si locul nasterii lui Mihai Eminescu la 15 ianuarie 1850, in Botosani. Aceasta data rezulta din mai multe surse, printre care un dosar cu note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia (Domneasca) din Botosani; in acest dosar data nasterii este trecuta ca "15 ghenarie 1850", iar a botezului la data de 21 in aceeasi luna. Data nasterii este confirmata de sora mai mare a poetului, Aglae Drogli, care insa sustine ca locul nasterii trebuie considerat satul Ipotesti.

Biografia

Bunicul sau, marchizul Antoine-Alexandre Davy de la Pailleterie, a servit guvernul Frantei ca General commissaire de Artilerie in colonia Saint-Domingue (astazi Haiti), unde s-a casatorit cu Marie-Cesette Dumas, o sclava de culoare.
In 1762, aceasta l-a nascut pe tatal sau, Thomas-Alexandre, si a decedat la scurt timp dupa nastere.
La intoarcerea marchizului si a fiului sau in Normandia, sclavia inca exista, iar baiatul a avut de suferit datorita faptului ca era pe jumatate negru.
In 1786, Thomas-Alexandre s-a inrolat in armata Franceza, folosind numele de familie al mamei sale ca sa protejeze reputatia aristocratica a familiei. In urma revolutiei franceze, marchizul si-a pierdut proprietatile, dar Thomas-Alexandre Dumas a avut o cariera distinsa in armata revolutionara, ajungand la gradul de General inaintea implinirii varstei de 31 ani.
Thomas-Alexandre s-a casatorit cu Marie-Louise Elisabeth Labouret, iar in iulie 1802, in Villers-Cotterets, Aisne, langa Paris, s-a nascut fiul lor, Alexandre Dumas.
Tatal sau, Thomas Alexandre Davy de La Pailleterie, general al Revolutiei franceze a murit (1806) cand fiul sau avea trei ani si jumatate.
Alexandre Dumas a fost crescut de mama sa si a primit o educatie mai degraba mediocra, insa acest fapt nu i-a afectat afinitatea pentru carti, pe care le citea ori de cate ori avea ocazia.
Povestirile mamei sale despre faptele de vitejie ale tatalui sau din anii de glorie a lui Napoleon i-au starnit imaginatia pentru aventuri si eroi.
Desi saraca, familia tanarului de douazeci si doi de ani Alexandre Dumas, a pastrat atat reputatia distinsa a tatalui sau cat si legaturile aristocratice, aceasta fiindu-i de folos dupa restaurarea monarhiei.

Cariera literara

In 1823, se muta la Paris, unde, datorita caligrafiei frumoase, intra in slujba Ducelui d'Orleans.
Dupa studii neglijate, a lucrat ca functionar in biroul unui notar si a debutat redactand piese de teatru impreuna cu prietenul sau, vicontele Adolphe Ribbing de Leuven. Aceste prime incercari literare au fost esecuri.
Continua sa scrie teatru si cunoaste, in fine, succesul in 1829, gratie reprezentatiei cu Henric al III-lea si curtea sa, la Comedia franceza. Succesul continua pe toata durata carierei sale literare, in genurile sale predilecte: dramatic si romanul istoric.
A fost un autor prolific (cu ajutorul cunoscut al unor "negri", mai ales Auguste Maquet care a participat la cele mai multe opere ale lui Dumas), semnand mari opere, cum ar fi Cei trei muschetari sau Contele de Monte-Cristo in 1844.
Corpul sau a fost mutat in Panteonul din Paris in 2002, nerespectandu-se ultima sa dorinta de "a reintra in noaptea viitorului in acelasi loc in care am in viata trecutului", "in acest fermecator cimitir (din Villers-Cotterets) care are mai degraba aerul unui tarc de flori, unde sa lasi copiii sa se joace, decat al unui camp funebru unde sa culci cadavrele" (1870).
Fiul sau, numit tot Alexandre Dumas, a fost, si el, scriitor, autor al cunoscutului roman Dama cu camelii